Am învățat să nu dau bir cu fugiții la primul semn de dificultate, prima dată când mă simt sufocat de "lipsa libertății". Am mai învățat că nu există dor de libertate ci doar un sentiment de panică atunci când nu știi ce să faci și ești total pierdut într-o relație. Și mai ales că femeile nu sunt niciodată mulțumite cu corpul lor.
 
 Următoarea lecție m-a învățat cel mai important lucru: dacă ai pe cineva cu care ți-e bine, apreciază ce ai și deschide ochii bine, într-o zi ai să descoperi că ai fost măgar și nici măcar n-o știai. Și atunci trebuie să îți calci pe mândrie și să îți ceri scuze, chiar dacă ți se pare că tu nu ai făcut nimic greșit. Pentru că dacă nu o faci, o să regreți pentru tot restul vieții tale. Și atunci când ți se oferă, în mod incredibil, și a doua șansă, nu-i da cu piciorul.
 
 Mai târziu, am descoperit că am o alergie la femei frumoase și de treabă care mă plac, și că sunt construit să fiu self-sabotaging, alergând după femei distructive la rândul lor, în cursa mea ignorându-le pe sus-numitele "good girls" care mă vor aștepta răbdătoare, până când într-o zi își vor pierde răbdarea și-mi vor zice "pa".
 
 Următoarea lecție care mi s-a predat a fost despre gelozie, și despre cum nu îmi place deloc, mai ales dacă e gratuită/nefondată. Eu sunt extrem de gelos și mă consum mult, dar la suprafață nu se vede nici 1% din cât se petrece înăuntru, pentru că (uneori) știu să deosebesc închipuiri de realitate. Dar să fiu agasat constant în legătură cu toate persoanele de sex feminin pe care le cunosc, mi se pare un pic cam mult.
 
 Am mai aflat că dacă te culci cu cineva de două ori, o să creadă că suntem într-o relație, deci e foarte util să stabilești granițe și să hotărăști de la început ce vrei.
 
 Și am mai învățat un singur lucru: atunci când pleci, multă lume te vrea. 
 Ce n-am învățat, în schimb, e cum să agăț femei.

 În AH-ul în care am lucrat (e supermarket) era o adevărată afacere de familie, vreo 10 perechi de frați/surori lucrau acolo, chiar și câte 3 frați, nu mai zic de veri sau nepoți. Era nepotism, literalmente. Am încercat și eu cu români, n-a mers.
 
 A propos de asta, înveți multe lucruri lucrând cu marocani/musulmani - care inundă țara, în caz că nu știați. Ei se nasc aici și sunt cetățeni, dar se văd (și sunt văzuți) diferit față de olandezii "de rând" - cei blonzi, cum ar veni. Aș fi putut învăța mai multe dacă mă interesa mai mult, dar chiar și așa mi s-au spus lucruri, uneori împotriva voinței mele. Ofc atunci când e Ramadan n-au voie să mănânce (nici să bea) pe timp de zi, dar odată ce se lasă seara bagă în ei grămadă. Și pentru că e o religie recunoscută, musulmanilor li se permit tot felul de lucruri - era un tip care lucra în spate, descărcând camioane, care fiind extrem (nu vă gândiți la Jihad) el nici nu punea mâna pe alcool, așa că refuza să atingă navete de bere sau alte chestii, și pentru că era religia lui, nu conta faptul că îi încetinește munca considerabil. Și am mai învățat că de-aia se consumă atâtea băuturi energizante, marocani le folosesc în loc de alcool, it's the next best thing.
 
 Pathe Unlimited. Un abonament lunar la cel mai mare lanț de cinema-uri din Olanda, care costă 19 euro pe lună, și care e s-weeet. Ca să înțelegeți ce înseamnă asta, un film normal e 6-9 euro euro, 8.5-11.5 dacă e 3D, iar cu cardul poți să intri gratis la toate filmele (ORICÂTE), cu diferență de 2.5 euro pentru filmele 3D. Din păcate nu e decât un cinematograf în Utrecht, care arată 3 filme pe săptămână, dar în Amsterdam e raiul și merg acolo de câte ori am ocazia/bani. Și dacă nu era destul, Pathe au lansat și Pathe Thuis, unde poți închiria filme la prețuri modice pentru vizionare acasă, ceea ce mi se pare bestial și un pas important împotriva pirateriei - nu că ar avea ei nevoie, chiar își permit să cumpere filme și jocuri. Tot alineatul ăsta e unul din lucrurile mele preferate în Olanda. 

 În privința englezei, merită menționat că olandezii chiar nu vorbesc așa de bună engleză pe cât se laudă și sunt lăudați. Clar vorbesc mai bine în medie decât românul de rând, dar românii pe care îi știu eu (studenți, tineri) vorbesc mai bine decât studentul de rând olandez, ceea ce e funny, pentru că ei au contact cu străinii mult mai des. Și orice-ar fi, nu te baza pe vorbitul de engleză, dacă nu ești turist nu le face plăcere și cu siguranță n-o să-ți faci prea mulți prieteni (or maybe it's just me, I'm not a hot Romanian chick with an exotic look).
 
 Am tot vrut să vă povestesc despre sistemul de reciclare în Olanda dar mi-a fost prea lene și acum ajunge să fie doar un paragraf într-un post general. Există centre în nord, sud, estul orașului unde poți să duci absolut orice, de la azbest la lemn la baterii, dar mai important de-atât există "tomberoane", impropriu spus, peste tot în oraș (niciodată mai departe de 1km de tine) unde poți să duci sticlă, hârtie, sticle pe culori, plastic și tot felul de substanțe. Sunt de fapt îngropate în pământ și sunt extrase periodic de mașinile de gunoi. Poți să suni la un centru de-al lor să treacă pe la tine acasă să-ți ridice un frigider stricat sau un televizor, etc (parcă asta era și în România). Cel mai practic lucru mi se pare că au aparate de sticle de plastic în toate supermarketurile -plătești 25c pentru fiecare sticlă peste 1L, dar le poți returna și primești banii înapoi. Apoi sticlele sunt colectate și trimise la centrul de reciclare. Îți dai seama cât plastic economisesc așa?!
 
 Cu tristețe, am descoperit că țara mea n-o să fie niciodată la nivelul Olandei. Niciodată. Oricât progres ar face România, nu o să-i ajungem din urmă în următorii 500 de ani (=forever, imo). Ceea ce e trist. Ce nu e trist, however, e că țara lor nu e la fel de distractivă ca a noastră. Ar putea fi, dar nu e și n-o să fie prea curând, în următorii ~500 de ani. 

Demult de tot, prin 2006, exista Yahoo 360. Atunci incepeam sa scriu ca maimutele puse sa produca operele lui Shakespeare. Acum macar stiu CE scriu. Si pe-atunci era intim, caldut, eram 10 cu totii. Aproape 6 ani mai tarziu sunt 50 de vizitatori zilnic, mare progres.
Dar cel mai rau imi pare ca nu mai vorbesc cu lumea. Aici, prin comentarii. Eram eu, Puttycat, Cutish, chiar si Gelu, apoi Ela, Dina, Irina, Jollyca, Andreea,... s-a cam terminat lista. Inca vreo mana de cititori/oare?
Acum fiecare are lucruri mai bune de facut, inclusiv eu, dar nu pot sa ma las.

 În urma a două vizionări The Avengers în cinema, simt că e de competența mea să las deoparte subiectele serioase de blog și să tatonez terenul pentru intrarea într-o nouă branșă, aceea a criticilor de film. Însă eu voi fi o nouă specie de critic, acela care caută nod în papură filmelor care mi-au plăcut. Și începem cu
 

Un pic diferit față de obișnuitele postere înărcate

 The Avengers, creația Marvel, plină de super-eroi și extratereștri, cu multe și scumpe efecte speciale și încasări record. Las partea convențională a recenziei colegilor mei de la Marele Ecran, eu mă voi concentra pe demitizarea acestor FALȘI eroi, acești impostori ai legilor fizicii, chimiei, anatomiei and whatnot.
 
 Filmul este o rescriere a unor comic books care se întind pe mai multe decenii și, după cum spune Știe-Tot, inițial era alcătuit din chestii care n-au apărut pe ecran, de înțeles de altfel, cu nume stupide ca Ant-Man sau Wasp. Dar cei care apar în film sunt sau au făcut parte la un moment dat din echipa Avengers așa cum apare în comics. Cu cine să începem?

N-am putut să mă hotărăsc între postere

 
 [SPOILERS]
 
 Hai să începem cu indestructibilul, Hulk. Monstrul ăsta verde apare la jumătatea filmului, unde se dezlănțuie și distruge tot. Mai apare la sfârșit, când pare să fie mult mai confortabil în a se controla și a respecta chiar ordine (!). Deci stai să înțeleg: Bruce Banner se chinuie cu greu să nu se transforme într-o bestie fără minte, care e pregătit să distrugă pe toată lumea pentru că l-au adus pe nava asta, prilej cu care transformarea lui durează vreo 3 minute (e drept că se opune), iar la final Banner mărturisește că el e mereu nervos și într-un singur shot panoramic (2 secunde) se transformă din om în pachet de mușchi, continuând prin a lua ordine de la Captain America și chiar salvând pe Iron Man.
 Hai să abordăm și sensibila problemă a indestructibilității. Zise el la un moment dat: Mi-am tras un glonț în gură și Hulk l-a scuipat afară. Hmm, ok, atunci cum reacționezi la o combină industrială tăindu-te în fâșii? Oare ce se întâmplă cu Hulk dacă-i torni în cap cel mai concentrat acid pe care îl poți sintetiza? Și dacă Thor îl aruncă în afara atmosferei, ce pățea atunci? Și cel mai mare semn de întrebare, de unde își ia Hulk energia? Ca un corp pseudo-omenesc cu atâția mușchi, ce arde el? că de mâncat nu îl văd niciodată să mănânce. Bruce Banner ar trebui să mănânce 100k calorii pe zi și să fie mega-suplu. O simplă problemă de metabolism, Whedon.

Trecând la următorul membru fondator, domnul Tony Stark e un biet om. E un fel de Batman dar cu mai mulți bani și cu jucării mai amuzante. Ok, pot să înghit că armura lui e impenetrabilă (totul pare să fie impenetrabil în filmul ăsta), dar cum naibii este el protejat înăuntru? Ce fel de amortizoare poate să înghesuie el în costumul de metal în așa hal încât să nu își rupă toate oasele la fiecare căzătură din cer, cum se mai întâmplă în filmul ăsta? Și ce dracu de material e ăla care nu se îndoaie decât dacă vine un zeu și îi face o gaură în costum? N-are cum să fie din același metal ca scutul lui Captain America, pt că ăla era unic. Oricum, all in all, omul Tony Stark e ridicol de ușor de omorât în orice moment, mă mir că n-o face nimeni.
 
 Thor, dragă Thor. Ai încins tu spiritele femeilor, dar până la urmă ce ești, zeu sau semizeu? Că se pare că nici tu, nici frate-tău nu știți. Și cum vă primiți voi puterile acolo în Asgard, e un bol mare cu bilețele și cine trage pe cel norocos, ăla e? Oricum, n-am înțeles exact cât de puternic e, pentru că la un moment dat se bate cu Hulk, which is pretty badass, apoi e înjunghiat cu o scobitoare de fratele ăla viclean și aproape cade din picioare. Eu dacă aș avea arma fulgerului numa' pe-aia aș folosi-o, ca un combo supralicitat la Mortal Kombat.
 
 Până la urmă, Hawkeye și Black Widow sunt oameni, nu au nici un fel de putere. Și cum puii mei vede arcașul ăsta așa de bine la sute/mii de metri distanță în halul ăsta? Vederea omenească sunt convins că nu funcționează așa. Pagina lui de Wiki omite în mod convenabil detaliile despre vederea supra-umană. Dar sunt multe lucruri despre cât de bun e în luptă, așa că vine întrebarea firească: cum te-a bătut o femeie? În film, Black Widow îi dă niște pumni în gură de nu știe ce-i cu el, și nu numai asta, dar avem și scena clasică în care sunt amândoi cu mâna pe cuțit. Nu știu despre voi, dar pe mine nu m-a bătut niciodată la forță o femeie mai mică de dimensiuni și nici n-o să se întâmple.
 
 Captain America? A fost injectat cu același ser pe care încerca să-l reproducă și Bruce Banner, deci el are un fel de putere proporțional mai mică, concentrată într-un corp omenesc. În afară de costum (și masca, wtf?), chiar nu găsesc vreo slăbiciune în cum e construit super-eroul. Ceea ce e bine pentru ei, se pare că el ar fi conducătorul.
 
 PS: mențiune de onoare pentru Maria Hill/Cobie Smulders, care e bunăăă în filmul ăsta, parc-aș alege-o pe ea în dauna Scarlettei. Nu mă uit la serialul ăla, dar dacă m-aș uita, pentru ea aș face-o.
 PS2: știa Bucureștiul ce știa: șhaorma e de supereroi (check this out)!

 În ciuda aparențelor, trebuie să menționez că filmul este extraordinar, fabulos de distractiv, fără cusur la prima vedere (mai ales în IMAX) și am chicotit ca un copil mic pe parcursul întregului film. Și i-am dat 10.

 Vrei să scapi de un prieten bun fără de care nu te-ai vedea, și nu știi cum? Ești sufocat de prea multă atenție din partea prea multor oameni cool și ai nevoie de spațiul tău? Ai prea multe cunoștințe și n-ai timp de relații umane așa că vrei să ieși la pensie și să te bucuri de liniște? Nu te îngrijora, avem o selecție largă de atitudini distructive care te pot ajuta să scapi de surplusul de amici nedoriți, cu care te poți întâlni după ani și ani și cu care să nu mai ai nimic de discutat. E simplu, urmează unul din pașii de mai jos sau o combinație de doi sau mai mulți pentru un efect îndelungat! În foarte puțin timp poți realiza performanța de a fi evitat în locuri publice sau la telefon de către acești oameni!
 
 Prima rețetă este clasică: ai prieteni cu care ieși în oraș regulat, te distrezi în cluburi, faci sport cu un grup de oameni, ai colegi de treabă care te invită constant la activități. Tot ce trebuie să faci e să te cuplezi cu unul sau una care să-ți ceară nici mai mult nici mai puțin decât tot timpul tău liber - sau îl poți acapara tu pe al lui/ei. În primele luni vei începe să refuzi regulat invitațiile prietenilor, aruncând scuza legitimă că te îndeletnicesti în activități de cuplu. În timp devii din ce în ce mai comod într-o relație călduță și prietenii vor înceta să te sune, decât poate de două ori pe an, la ocazii speciale, for old time's sake, etc. Atunci se va întâmpla să fii deja invitat(ă) la o nuntă (pentru că asta fac cuplurile comode, exersează) și vei putea să refuzi fără nici un stres. Sigur, îți declari intenția înflăcărată, dar vagă, de a te întâlni în curând, și o vei lăsa atârnând. Misiune îndeplinită.
 
 Dacă ești una din cele două persoane pe care le cunosc, o metodă mai directă, dar neînțeleasă, este să te retragi în munți unde vei lua parte la ședințe de meditații/brainwashing, unde oricum nu te va căuta nici dracu. Din când în când îți faci apariția în Vamă și toată lumea e la fel, numai tu ești schimbat și încerci să-i racolezi pentru același lucru. Se uită ciudat la tine și nu te mai caută nici pe Facebook.

 Dacă te afli într-o poziție incertă cu o persoană de sex opus, ai două opțiuni: ori răcești relația ca pe Large Hardon Collider pentru că nu e destul de atrăgător/atrăgătoare, ori faci sex (opțiunea preferată), ceea ce mai mult ca sigur va strica relația, pentru că dacă ați fi vrut să fiți un cuplu ați fi fost deja. Deci futai, după care o varză de frânturi de sentimente, de obicei doar de o singură parte, după care urmează frustrări legate de dezinteresul uneia din părți și de aici totul se duce la vale fără ajutor. Felicitări, ai un +1 în Little Fuck Book. Îi mai verifici din când în când contul de Facebook, când ești în călduri (mereu, masculin, sau la ovulație, feminin).
 
 Dacă te bucuri de o trecere largă între prietenii cu care ai crescut, atât cei din copilărie cât și cei din liceu, cel mai simplu lucru de făcut e să te muți din orașul natal. E o metodă simplă, tried-and-true, prin care ajungi în ză big city unde de multe ori vin și cei de acasă, dar sunt atâtea tentații și lucruri de făcut încât poți să scapi de prieteniile vechi fără să pari suspicios. Din când în când te întorci la sursă și mai bei o bere, pentru că altfel te plictisești de moarte într-un oraș mort. Repeți asta de două ori pe an și e de ajuns să ții o flacără de veghe aprinsă.
 
 Ești deja în ză big city și n-ai scăpat de prieteni încă, cu toate distracțiile din jur? Ești un om mare de-acum, e timpul să-ți iei un job. Poate să fie cel mai de căcat posibil, tot te va ajuta să muncești 8-10 ore pe zi pentru un salariu cel mai des de rahat, și îți va distruge zilele, nu vei mai avea chef de nimic. În weekend tot ce vrei e să recuperezi timpul pierdut vegetând din timpul săptămânii, timp pe care îl recuperezi... relaxându-te, normal. Dacă ești foarte norocos, ai parte de un job bine plătit și/sau foarte mișto, care te stimulează să lucrezi mult overtime. Problem solved! nu vei avea timp nici de prieten/prietenă, așa că e bine să plănuiești din timp și să-ți faci dinainte, preferabil să fi intrat deja în etapa "nu facem nimic, dar e prea confortabilă relația" înainte să începi să muncești ca un animal. Poți fi sigur de faptul că nu vei mai ieși decât cu o mână de prieteni într-o sâmbătă seară, și asta numai dacă îți dorești - un workaholic e mai rău ca o femeie gravidă, poate să invoce orice scuză în orice moment.

Dacă te întrebi: totul e fine and dandy, dar ce fac când vreau să scap de cineva anume? Ai venit la persoana potrivită, pentru că sunt deosebit de experimentat în această categorie de alienare. Îți trebuie un plan pe termen mediu-lung. Întâi ai parte de prietenia clasică, cu mici diferențe dacă e de același sau sex opus. Apoi începeți să vă apropiați și vă încredințați secrete unul altuia, ca niște prieteni buni. Următorul pas e să ajungeți la apogeu (nu vă mai gândiți la sex), în preajma căruia unul din voi se mută și îi propune celuilalt să stea împreună, că tot vă înțelegeți așa bine. Ai rezolvat jumătate din problemă! Aici ajută mult și să fii un personaj asocial cu probleme comportamentale și de comunicare, sau să fii un control freak cu OCD/self-centered bastard (bitch). Începeți să vă certați pe cele mai banale lucruri, gen vasele din chiuvetă, gălăgia, prietenii pe care puteți sau nu să-i aduceți, banda de internet și cine ce cameră ia. De aici nu trebuie decât să te relaxezi (figurat vorbind, va fi o perioadă extrem de stresantă) până când lucrurile devin iremediabil distruse și unul din voi se va muta fără nici o vorbă. Și așa va rămâne. 
 
 Recunosc că bărbații au un avantaj nativ în aceste metode, deoarece putem aplica metoda fuck & don't call oricât de des putem, iar față de cei de același sex e destul să aplicăm ignore, fiindcă nu se întâmplă foarte des ca un bărbat să îi spună unui alt bărbat: "Când mai ieșim împreună?" sau "You never call anymore!". Mission accomplished. 
Și da, nu-mi fac iluzii, sunt convins că femeile au de două ori mai multe și mai crude metode decât ce-am înșirat eu mai sus, dar nu vom afla niciodată, pentru că sunt cel mai bine păstrat secret.

 Ar trebui să lămuresc multe detalii, dintre care cel mai puțin important ar fi identitatea miresei. Practic totul se rezumă la o decizie, care probabil o să fie influențată de vârstă, locație și câți bani o să am.
 

 Dacă mă întrebi acum, aș rezista asalturilor a 3 regimente de rude din partea amândurora, și eu și mireasa, și n-aș face cununia religioasă în biserică. Este absolut inutilă, am face la fel de bine să jertfim un miel pe un altar de piatră sau să dăm foc la vreo două vrăjitoare în piața satului, pentru că la asta se rezumă însemnătatea acestor obiceiuri arhaice care nu se mai termină, perpetuându-se din mamă-n fiică. Dacă aș face cununia religioasă, aș prefera să o fac în Hawaii sau pe marginea unui vulcan undeva, măcar să o pot împinge în focuri dacă mă răzgândesc în ultimul moment.
 
 Când vine vorba de locație, ar trebui să aleg între Galați, București, Utrecht sau orice altă preferință a miresei, dar foarte puțin probabil să cedez eu întâietatea dacă femeia mi-ar veni din Afumații de Sus sau Dărăpănești. Și cu siguranță n-aș face mai multe ceremonii în mai mult de un loc, așa că va trebui să aleg locația prin calibrare cu proces continuu în buclă închisă cu feedback negativ în regresie stafilotoracică inadvertentă, prescurtat BUC-I (e un acronim științific). Practic, ori nu invit pe nimeni și atunci nu-mi pasă, doar 10 oameni care se nimeresc să fie acolo, ori decid că toată lumea de care-mi pasă trebuie să fie acolo și nu voi accepta un refuz (și o să-mi fac mult sânge rău primind refuzuri), caz în care trebuie să scriu un algoritm de optimizare a locației și a datei calendaristice, bazat pe un sondaj efectuat în prealabil pe eșantionul relevant de prieteni care vor avea de completat un chestionar detaliat cu datele celorlalte nunți la care participă, restricții de muncă și vacanță, limitări în ce privește deplasarea și orice alt impediment i-ar împiedica să participe. Și algoritmul meu o să aibă priorități pentru fiecare persoană, de la 1 la 10, așa că o să dea precedență persoanelor mai importante, așa că optimizarea scorului înseamnă că persoane de 3-4 s-ar putea să rămână pe afară, dar după cum știm minimul local nu-i că cel global, deci scularea că ai adormit citind. 

Aș vrea o călătorie de miere, dar cu tot cu albine, și nu după nuntă, ci chiar în timpul ei sau înainte. Dacă banii n-ar fi o problemă, m-aș cununa în toate religiile posibile numai de-al dracului, să văd cum e obiceiul la fiecare, chiar și la alea la care trebuie să îți bați nevasta în noaptea dinainte "cu intenții bune". Și partea cu albinele ar interveni în timpul călătoriei în jurul lumii pe care aș face-o, sau de-a lungul Americii (oricare din ele), înainte de nuntă sau imediat după. Sau poate mi-aș fura mireasa la 12 și aș duce-o direct la aeroport.
 
 Aș vrea să nu avem o nuntă plictisitoare. Încă de acum 2 ani mi s-a întipărit în minte că dacă o să am vreodată un dans de nuntă, o să fie cel mai tare pe care îl vor fi văzut nuntașii. Cu sau fără legătură cu tematica nunții - exact, o să fie tematică, gen Michael Jackson - Thriller sau Midnight în Paris, just off the top of my head, fără obligații, dar cel puțin decorul și câteva personaje ar putea crea o atmosferă foarte mișto.
 
 Aș vrea să beau la nunta mea, și să beau serios. Numai că nu se cuvine, așa că voi face un compromis și mă voi antrena serios la halbere smuls, săptămâni bune înainte de nuntă. N-am să mă fac chiar așa praf, dar vreau să fiu un mire beat.
 
 Și mai vreau un singur lucru: tata să fie slab. O să-l pun la regim strict și îi zic că dacă nu încape în asta nu mă însor și poate să-și ia adio de la nepoți - am metodele mele de-al convinge că vorbesc serios, pentru că el devine mai bătrân și eu devin mai puternic pe zi ce trece. Așa că, moșule, 110 MAXIM!

 A trecut așa mult timp de când n-am mai scris (~săptămâni) încât au schimbat și ăștia de la Blogger interfața și tot, mă simt străin și stingher. Dar cum mă aflu în România, unde totul mi-e nefamiliar, s-ar părea că se integrează bine în peisaj. Așa că pun 3 perechi de șosete, două haine groase și o plapumă și dă-i hei rup pe conexiunea asta dial-up modernă care e stickul de internet.
 
 Ideea o am de mult, dar s-a conturat mult mai bine de când am ajuns pe-același fus orar cu împăratul luminii și băieții de aur, etc. N-a fost intenționat, dar am reușit să îmi expun lături laturi ale personalității mele în funcție de cum mi-a priit mediul, limba, fusul orar și probabil și istoria dintre mine și celelalte persoane. Înainte să fi plecat, totul era (mai) simplu, aveam colegi de liceu care mă știau ca inadaptatul social care fusesem, colegi de facultate pentru care eram "șef" și cu care treceam prin focurile politehnicii, și munca, unde mi-am făcut un singur prieten, maxim doi.
 
 Apoi totul s-a complicat și am devenit "cel de dincolo", lucru care nu-mi dă pace nici acum, pentru că nimeni nu îmi spune nimic concret dar parcă sunt "așteptat" să iau o decizie de a mă întoarce în România, de parcă toate conexiunile cu România atârnă de un fir de ață deasupra unei prăpăstii și nu pot fi menținute în starea în care se află. So yeah, that's my life.
 
 But in other news, mai am o bucățică de viață și în Olanda, unde, pentru că mi-am făcut alți amici, lucrurile au evoluat accidental și s-au împământenit într-un anumit fel. Pentru colegii de la muncă sunt un român taaare muncitor, dar un pic cam ciudat și misterios. Olandezii mă știu ca pe unul căruia îi dai de făcut lucrurile grele și pe care poți să-l suni mereu când ai nevoie de un om în plus; marocanii mă salută prietenește pentru că mă plac din cine-știe-ce motiv, probabil pentru că nu sunt olandez. Oamenii știu să mă evite atunci când sunt tăcut, ceea ce îmi convine, îmi fac treaba și plec; alteori pălăvrăgesc cu unul dintr-o mână de oameni care sunt ok, și așa trec cele 3 ore mai repede. Cei 2-3 prieteni pe care mi-i făcusem aici au plecat cu toții, și m-am săturat să o iau mereu de la capăt.
 
 La facultate n-am avut niciodată prieteni, deși am cunoscut unul-doi oameni prin activități conexe și ne avem bine. La cursul de olandeză, în schimb, sunt și am fost dintotdeauna singurul mascul dintr-un grup de 10-12 persoane, deci mereu mi s-a cerut părerea de valentine's day, de sărbători, de ziua femeii. Fiind și unul din cei mai vechi și, îndrăznesc să spun, mai buni, mereu mă freacă profele la minte să iau cuvântul atunci când nimeni nu îndrăznește. Și dintre toate fetele astea, ironia e că mă înțeleg cel mai bine cu o turcoaică măritată de 23 de ani care nici nu vorbește engleză, așa că o rupem fiecare în olandeza noastră pocită. În rest, sunt român. The good kind.

 Uneori merg la fotbal. Uneori întrec calul, pentru că sunt cam competitiv. Așa că poate am lăsat o impresie de om ... pasionat de sportul ăsta, un pic mai mult decât normal. Nebun, asta vreau să sugerez. Ei n-au de unde să știe că eu sunt liniștit și plictisitor în mare parte din timp, așa cum n-au de unde să știe nici că nu înjur și nu țip de felul meu. Dar acolo se întâmplă.
 
 Aș vrea să zic că am un grup de prieteni și în Amsterdam, dar 2-3 oameni nu fac un grup. Aș mai vrea să știu ce impresie au ei despre mine, dar sincer habar nu am, aici e blind spot-ul meu. Important e că în Amsterdam merg fără depresii, doar cu gând de relaxare și ocazional de voie bună. Sper că îmi și iese uneori.
 
 Apoi intervine nostalgia, pentru că de fiecare dată când ajung în țară, singurul punct de reper în care pot să am încredere sunt colegii de facultate, care mereu sunt bucuroși să mă vadă și să mă tragă de limbă, la care eu în mod curios nu pot rezista. Nu știu cât de bine mă cunosc, dar e pretty damn close to very well. Între ei și prietenii din copilărie, dintre care mai am 2,5 în Galați, se poate forma o imagine cât de cât completă a mea.
 
 Nu că aș avea ceva de ascuns cuiva, dar totul e relativ. Cel mai rău îmi pare de cei care m-au cunoscut în propria mea casă, unde sunt maximum de antisocial și unde nu vreau să am de-a face cu nimeni, unde mă retrag în bârlog și îmi refac rezervele de sociabilitate după sesiuni intense. Am nevoie de un pic de echilibru. 

Miercuri e ziua mea libera, in care nu sunt obligat sa fac nimic, nu trebuie sa fiu nicaieri, totul e infaptuit din proprie initiativa, bineinteles cu constrangerile pe care mi le impun singur, de genul "n-am mai lucrat la teza serios de mult" sau "sunt in urma cu schema de vizionat filme, trebuie sa fac provizii". In fiecare miercuri ma trezesc cu gandul sa inghesui cat mai multe lucruri in atata timp cat imi ramane de la sculatul prea tarziu pana la culcatul in aceeasi nota.
Daca am noroc si nu sunt obosit de multe nopti aruncate pe fereastra, ma trezesc la un 10-11 si bineinteles populez scaunul cu doua buci si dureaza vreo 2h sa-mi dau seama ca timpul trece si eu nu visez. Incep sa-mi fac o lista, avand in vedere ca sunt lucruri importante de facut ce nu sufera amanare si mai sunt si filme nevazute la cinema in A'dam, care dupa mine mereu iau precedenta in fata prostiilor astora de oameni mari.
In cazul asta, lista zicea cam asa: daca filmele oricum sunt mai tarziu, sa incep cu sala, apoi sa imi gasesc un inlocuitor la munca pt sambata si o tai in A'dam pentru un film sau doua, ma intorc acasa si lucrez cat a mai ramas din noapte.
Pai stai ca e abia 13, ca sa merg la sala trebuie sa mananc, si n-am nimic instant, asa ca mai stai sa se faca ceva la cuptor in vreo ora jumate. Daca tot am timp de omorat, hai sa fac niste teste de olandeza vreo ora, ca sa nu zic ca am pierdut-o. Restul l-am "investit" in retrospective QI in anticipatia sezonului urmator, ca mi-e dor. Apoi am mancat. Si dupa cum stie toata lumea, nu poti sa mergi la sala imediat dupa ce mananci, trebuie sa mai stai vreo 2h. Ce sa fac in timpul asta? Sa sun cativa colegi sa vad care ma poate inlocui la munca? Nu, hai sa punem niste rufe la spalat. Acum sa asteptam sa se termine masina, mai aranjam niste haine pe aici, ca e harababura.
Ma rog, pierd timpul aici, hai la sala. Pe la 4. Mi-am uitat pantalonii, intoarce-te inapoi. Mergi iar la sala, ca te-au vazut oamenii intrand si iesind, nu vrei sa te faci de rusine. Trag eu ce trag si o tai, ca e tarziu. Ajung acasa si raman blocat. Sa merg la munca sa vad orarul colegilor, sa merg direct la gara si la film sau sa stau acasa? ca ma cuprinsese o moleseala...
M-am urcat pe bicicleta, cu deosebita inspiratie de a lua si o umbrela cu mine, desi era soare. Biciclesc pana la munca unde stau vreo 15 minute ponderand pe cine sa sun sa ma inlocuiasca, pt ca optiuni nu prea erau si nu voiam sa vorbesc cu oamenii aia. Intr-un final primesc o jumatate de promisiune si ma simt implinit. Zic sa fac si niscaiva cumparaturi sa am ce rontai la film, ma duc direct la gara si ma urc in tren. Am cumparat in mod ne-convenabil chestii care se strica daca nu le pui la rece, si dau sa ies, cand vad ca ploua. Fuck this, eu ma duc acasa. Ba nu bă, eu pot sa las bicicleta aici si ma duc cu autobuzul, ca n-am nevoie de ea pana maine. Merg pana la statia de autobuz de dupa colt cu intentia de lua autobuzul spre gara, pu*a: autobuzul vine in 15 minute, fac atata ciclind. Ma intorc la rotile mele si purced la drum. 500 de metri mai departe imi dau seama ca nu prea am chef sa merg prin ploaie cu rucsacul plin doar ca sa vad doua filme proaste in A'dam, asa ca fac dreapta in loc de stanga si ajung acasa. Intind rufele si procedez la a devora prostiile pe care le-am cumparat, efectiv anuland orice beneficiu aveam de pe urma mersului la sala. Deschid Crimson Tide si vad de unde a invatat Denzel Washington sa joace bad boys in filme. Ma simt oarecum satisfacut.
Se face ora 12, de vreo 2h dupa film nu fac nimic, pentru ca e prea putin timp ramas in zi. Satisfactia dispare.

 Întotdeauna există mai multe drumuri în viață, numai că pe multe din ele nu ai luxul de a le alege, trebuie să lucrezi cu ceea ce ți se dă de către viața asta teribil de aleatoare. Așa că m-am gândit să îmi conserv energia pe care aș fi irosit-o pe griji și frământat mâini și să lucrez cu ce am.
 
 Am un loc cu chirie ieftin, o bicicletă, card de transport gratuit pentru încă o lună și bani să-mi ajungă 2 luni, plus o teză de terminat până în iulie. Mai am bilete la 3 concerte în mai, iunie și decembrie, plus festivalul din Belgia. În curând o să plec în vacanță în România pentru 11 zile, nu înainte de a susține ultimul examen rămas la olandeză, după care închei oarecum socotelile și cu întregul curs pe care l-am făcut în ultimul an și care mi-a intrat în sânge și face parte din ritmul săptămânal într-atât încât nu știu ce-o să fac cu atâta timp liber când mă întorc. Toate chestiile astea se vor întâmpla, de bine de rău, pentru că am voit eu să se întâmple. Bine, intenția mea era să fi avut mai mulți bani strânși până acum, dar se pare că în privința banilor am nevoie de o femeie să mi-i managerieze mă scuzați, am vrut să spun "bine că nu sunt femeie, că altfel nu mai aveam deloc".
 
 Peste vreo două zile o să vedem și cum vor merge toate celelalte lucruri. Partea întunecată (a Forței, gen) îmi spune că s-ar putea să fiu concediat, mărturie vie a poverii naționalității române în Olanda, circa secolul 21. Asta sau contractul nu îmi va fi reînnoit, ceea ce înseamnă o lună în plus, dar la fel de rău pe termen lung. Caz în care nu sunt prea multe lucruri de făcut; printre ele se numără procurarea de finanțe pentru plata chiriei în primul rând, aka anulat abonament la sală, asigurare de sănătate, canci stat în București pe durata vacanței, posibil vândut biletul la festival și orice altceva mai pot vinde. Natuurlijk îmi iau la revedere de la orice altceva aș fi vrut să cumpăr pentru suflețelul meu și o să trebuiască să încep iar cerșitul pe la variate supermarketuri pentru că ce p mea altceva să muncesc, cel puțin până la absolvire?
 Cum? Să privesc partea plină a paharului? Why don't we do that. Avantaje de ne-neglijat sunt subitul și semnificativul timp liber pe care-l voi procura, pe care voi purcede în a mi-l vârî vârtos în fund, pentru că altceva chiar nu e de făcut cu el. Timp liber am avut și până acum, și crede-mă că mă pricep la nebunie să îl pierd (btw, dacă are cineva nevoie de cursuri de anti-time management, sau time-wasting classes, să mă contacteze). O să am timp să fac tot ce n-am putut până acum!.. cum ar fi să citesc toate cărțile care stau întinse prin cameră și să văd și revăd tot lung- și scurt-metrajul pe care l-am piratat, să alerg și să gătesc! cartofi prăjiți și brânză cu roșii. Dacă sunt la ofertă.

 Prea multă atitudine negativă strică, așa că dacă vi se apleacă luați o pauză și continui. Există și varianta în care totul o să fie roz, variantă în care eu primesc un alt contract pentru încă 6 luni și o să pot continua viața mea de lux și desfătare aruncând bani pe dulciuri și concerte și popcorn la filme 3D. O să zbor la București și o să pot să mai stau în al doilea oraș de baștină câteva zile, în care o să înghesui oameni care vor să mă vadă sau pe care vreau eu să-i văd, o să dau telefoane și o să-mi fac griji pentru că lumea e ocupată și eu nu, o să arunc bani pe mâncare în oraș și o să ajung falit la Galați, dar e ok pentru că până atunci îmi vin alți bani. Și-o să mă îmbăt la nuntă, poate mă dau la foste colege de liceu (dacă sunt singure sau bete), a doua zi o să fiu constant stresat să ajung la avion care mă aduce înapoi, unde o să fiu stresat să beau cât mai mult să mă distrez de Queen's Night și Queen's Day, că tot n-am planuri (nu costă nimic să te plimbi prin oraș cu tricoul meu de ocazie). Apoi o să treacă și o să mă stresez cu proiectul ăsta, pentru că ziua voi merge la sală când îmi aduc aminte, seara voi merge la muncă și noaptea o să-mi dau pumni în cap din cauza încă unei zile trecute fără să lucrez la teză. Oricum, într-un fel sau altul o să lucrez eu la ea, o să vină iunie și o să merg la Belleruche, apoi vine Rock Werchter pentru care o să mă stresez să găsesc cort sau cineva cu care să stau, spre deosebire de festivalul în sine unde o să încerc să-mi fac prieteni noi necunoscând pe nimeni, ceea ce o să fie o noutate completă pentru mine - abia aștept. Apoi iulie se rostogolește pe ușă, când va trebui să îmi apăr teza - pe bune, nu ca-n Poli, ce căcat de sistem în care toți se complac - și apoi puf! începe viața de adult. Știați? O diplomă în buzunar e un șut în fund în direcția afară pe ușă.
 
 Ce zici să fac, să mă întorc în România? Nu nu, era retorică.

 Întâi și întâi, repetă după mine: "Nu sunt centrul universului", de vreo 100 de ori. Gata, ai terminat? Hai că te aștept să-ți ștergi lacrimile de dezamăgire și continuăm.
 
 Acceptă ideea că Olanda e printre cele mai dens populate țări din Europa sau, dacă locuiești în București, ești că sardina într-o conservă zi de zi. Îmbrățișează ideea! Locuiești într-un oraș, așa că învață să te comporți ca atare. Autobuzul și metroul nu sunt sufrageria ta, așa că nu mai bloca intrarea pentru că ție ți-e lene să mergi mai departe - trebuie să îți miști derriere-ul până nu ți-l șutez eu la poartă (sau până nu ți-l arunc la coș, dacă you iz fine). Și pentru numele lu' dracu, dă-ți jos rucsacul ăla, campere, văd că ai venit la oraș să vezi cum e și acum te duci înapoi acasă, țărane.
 
 Alo, domnișoara? Da, tu, delicata dracului, după ce că lățimea ta depășește limita legală și nu pot să trec pe lângă tine, mai ești și ocupată cu scrisul unui sms chiar acum când toată lumea încearcă să coboare din tren. Da, știu că nu putea să aștepte, văd că ești foarte importantă, dar poate îmi dai voie să trec și eu să fac check-in? Mulțumesc. Nici nu vă imaginați câte parașute plutesc prin gările super aglomerate cu smartphone-ul în nas, mergând în zigzag. Mă bucur că fac un nou terminal al gării, dar până în 2020 e cale lungă, oi mai fi aici n-oi mai fi. Până atunci, trebuie să îndur toți dobitocii (cu sau fără smartphone) care nu știu să meargă pe o singură bandă, cum ar veni, și taie calea după bunul plac.
 
 Dragă domnule sau doamnă care mergeți pe stradă în fața mea pe două cărări și apoi vă opriți brusc: fuck you. Ești mai rău decât babele care merg cu viteza melcului (știu că e o dezbatere aprinsă aici, cu pro și contra înflăcărați), măcar pe alea pot să le depășesc. Dacă te oprești brusc în timp ce eu merg în urma ta, s-ar putea să te trezești cu dureri la spate!
 
 Bicicliștii ar merita un capitol special, dar nu vreau să le dau mai multă importanță decât merită, 'tu-le-n mama lor. În Olanda nici pietonii nu respectă semafoare sau treceri (asta am învățat prima dată când am pus piciorul în Hollandia), dar bicicliștii sunt de departe cei mai răi. Sigur i-am mai cyber-înjurat pe proști cu alte ocazii, care ori merg trei unul lângă altul și nu te lasă să treci, ori au puradeii că ataș și iar nu poți depășești, ori sunt bicicliștii ăia cu motor (am zis că cicliștii sunt cei mai răi? am greșit, toți scuteristii merg în iad) care își iau cu de la sine putere tot felul de drepturi suplimentare dar aceleași beneficii ca și cei cu putere mecanică. Dacă n-ar fi vremea frumoasă și toate fetele drăguțe pe biciclete, toată treaba asta ar avea mult mai puțin farmec. Și biciclitul e o mare parte din farmecul Olandei! Totul e ca un castel din cărți de joc, se poate face repede praf.
 
 Long story short, regulile de bun simț sunt: stai mereu pe dreapta la ascensor, nu tăia rândul, NU BLOCA DRUMUL, vezi-ți de treaba ta. Basically, be british.